70 de șoferi au fost lăsați fără permis de polițiști săptămâna trecută

soferi viteza
În urma unor acțiuni organizate de polițiștii rutieri, în colaborare cu efective de ordine publică, au fost constatate 10 infracțiuni și aplicate 939 de sancțiuni contravenționale, dintre care 896 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. De asemenea, polițiștii au reținut 70 de permise de conducere și au retras 16 certificate de înmatriculare.
În perioada 2 -8 septembrie a.c., polițiștii rutieri, sprijiniți de efective de ordine publică, au acționat la nivelul județului pentru depistarea și sancționarea abaterilor comise de participanții la trafic.În urma activităților din teren, polițiștii au constatat 10 infracțiuni și au aplicat 939 de sancțiuni contravenționale, dintre care 896 au fost pentru încălcarea prevederilor legale privind circulația pe drumurile publice.Polițiștii au constat 10 infracțiuni la regimul rutier, dintre care 5 de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului si 5 pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.De asemenea, polițiștii au reținut 70 de permise de conducere, dintre care 17 pentru depășirea limitei legale de viteză cu peste 50 de km/h, 14 pentru efectuarea de depășiri neregulamentare, 19 pentru consum de alcool și 20 pentru alte abateri.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News














