Actualitate· 2 min citire

Atenție șoferi, se circulă în condiții de ceață pe drumurile din județul Călărași!

ceata autostrada A2

ceata autostrada A2

Scris de Lotrea Marius Publicat: 18 oct. 2019, 08:21

În această dimineață, pe drumurile din județul Călărași, se circulă în condiții de ceață. Vizibilitatea este redusă local sub 200 de m și izolat sub 50 m.

Din acest motiv, pentru a preveni evenimentele nedorite, conducătorii auto sunt sfătuiți să ruleze cu prudenţă sporită, să adapteze viteza de deplasare la condiţiile meteo-rutiere, să nu efectueze manevre periculoase în trafic şi să păstreze o distanţă corespunzătoare faţă de vehiculele dinainte.În altă ordine de idei, pe sensul către Capitală al autostrăzii A2 Bucureşti – Constanţa, pe tronsonul kilometric 120 – 111, în zona localităţii Perişoru, judeţul Călăraşi, se efectuează lucrări de mentenanţă a părţii carosabile. Din acest motiv, circulaţia este deviată de pe sensul către Bucureşti pe celălalt sens, iar traficul se desfăşoară pe o bandă pentru fiecare direcţie. Măsura este impusă până la data de 15.11.2019.Pe sensul către litoral al autostrăzii A2 Bucureşti – Constanţa, pe tronsoanele kilometrice 20+500 de metri – 27+200 de metri, în zona localităţii Brăneşti, judeţul Ilfov, şi 64 - 70, între localităţile Lehliu Gară şi Dor Mărunt, judeţul Călăraşi, se efectuează lucrări de întreţinere a părţii carosabile.Din acest motiv, circulaţia este deviată de pe sensul către Constanţa pe celălalt sens, unde traficul se va desfăşura pe câte o bandă pentru fiecare direcţie. Măsura este impusă până în cursul lunii noiembrie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate