Descinderi ale polițiștilor călărășeni. Șase persoane reținute în urma unui scandal într-o societate comercială

Descinderi ale polițiștilor călărășeni. Șase persoane reținute în urma unui scandal într-o societate comercială
11 persoane, cu vârste cuprinse între 28 și 40 de ani, au agresat 2 bărbați în incinta unei societăți comerciale, cât și pe stradă,
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au desfășurat o acțiune, în județele Călărași, Ialomița, Ilfov și în municipiul București, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, vătămare corporală și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Activitățile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigații Criminale Călărași, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară.
Potrivit anchetatorilor, la data de 15 iunie a.c., pe fondul unui conflict spontan, 11 persoane, cu vârste cuprinse între 28 și 40 de ani, ar fi agresat 2 bărbați în incinta unei societăți comerciale, cât și pe stradă, căuzând o tulburare gravă a ordinii și liniștii publice.
Polițiștii au pus în aplicare 11 mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, pentru audieri.
6 persoane au fost reținute pentru 24 de ore., față de alte 4 persoane care se sustrag urmării penale, va fi sesizată instanța de judecată cu propunere de luare a unei măsuri în lipsă.
Sursa: Realitatea de Calarasi
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News














