DOUĂ FILME ROMÂNEŞTI, LA FESTIVALUL DE LA VENEŢIA

DOUĂ FILME ROMÂNEŞTI, LA FESTIVALUL DE LA VENEŢIA
21 de lungmetraje concurează pentru Leul de Aur
Cea de-a 81-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia este în plină desfăşurare.
21 de lungmetraje concurează la câştigarea principalului trofeu atribuit, Leul de Aur.
România va fi reprezentată de "Things We Said Today", regizat de Andrei Ujică, în afara competiţiei în subsecţiunea non-ficţiune, şi de "Anul Nou care n-a fost", regizat de Bogdan Mureşanu şi care va fi proiectat în secţiunea Orizzonti.
La Veneția, este un aflux mare de vedete de la Hollywood. Acestea sunt protagonistele unei mari părţi din filme, care se alătură unor filme de artă promiţătoare, şi ele capete de afiş ale festivalului, notează Radio România Actualități.
Winona Ryder și Michael Keaton au fost primele vedete care s-au văzut la Veneția. Actorii sunt protagoniștii primului film proiectat, "Beetlejuice Beetlejuice, regizat de Tim Burton.
Lady Gaga și Joaquin Phoenix sunt personajele principale ale unei continuări a filmului "Joker", regizate de Todd Phillips, în timp ce Nicole Kidman interpretează o femeie de afaceri care începe o aventură cu un tânăr stagiar în filmul "Babygirl".
Regizorul spaniol Pedro Almodóvar s-a prezentat la Veneția cu primul său lung metraj realizat integral în limba engleză, "The Room Next Door", ce spune povestea a două prietene interpretate de actrițele Julianne Moore and Tilda Swinton.
Angelina Jolie o interpretează pe celebra cântăreață de operă Maria Callas în filmul biografic "Maria". În acest timp, un film de acțiune al fostul ei soț, Brad Pitt, cu care vedeta americană se află în proces de divorț, intitulat "Wolfs", va fi proiectat în afara competiției. În film joacă și George, Clooney, sosit și el în Italia.
Presa scrie că organizatorii au avut mare grijă la program pentru Brad Pitt și Angelina Jolie să nu se întâlnească în cadrul festivalului.
Premiile vor fi decernate sâmbătă.
Citește și:
- 17:16 - Iranul amenință cu blocarea unei noi rute vitale: după Hormuz, Teheranul vizează Bab el-Mandeb
- 16:43 - Zelenski acuză SUA: „Ignoră dovezile despre ajutorul Rusiei pentru Iran, pentru că au încredere în Putin”
- 16:06 - Scandal uriaș după Barcelona – Atletico: catalanii vor plângere la UEFA împotriva lui Istvan Kovacs
- 15:36 - Doliu în lumea filmului: actorul Michael Patrick din „Game of Thrones” a murit la doar 35 de ani
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News











