ITM Călărași a verificat 55 de societăți care folosesc zilieri

itm calarasi
Începând cu data de 19.03.2018 a fost demarată Campania naţională privind verificarea modului de respectare a prevederilor Legii nr.52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri. Până pe 30.11.2018, ITM Călăraşi a efectuat controale în unităţile din judeţ care folosesc acest tip de personal.
Au fost controlate 55 de societăţi din sectorul agricol, numărul zilierilor identificaţi ridicându-se la 80, iar acțiunile de control s-au desfăşurat până la data de 31.10.2018.În perioada 01-30.11.2018, ITM Călăraşi a verificat modul în care societăţile controlate în cadrul acestei campanii şi unde au fost constatate unele neconformităţi, au rezolvat măsurile dispuse.
Neconformităţile constatate au vizat faptul că:
-materialul folosit la instruirea muncitorilor zilieri, nu prezintă în primul rând, riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională din activitatea desfăşurată de către aceştia;-muncitorii zilieri nu-şi utilizau echipamentul de protecţie acordat (masca de protecţie contra prafului), permiţându-li-se accesul la locul de muncă pentru desfăşurarea activităţii de curăţenie din depozite, fără utilizarea acestuia;-vestiarul pus la dispoziţia muncitorilor zilieri nu era utilizat, iar hainele şi încălţămintea de stradă erau depozitate în spaţiul de producţie;-deşi în registrul de evidenţă a zilierilor, aceştia au confirmat prin semnătură că au fost instruiţi din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, pentru activitatea de măturat în curtea societăţii nu li se întocmise fişa colectivă de instruire.Pentru deficienţele constatate au fost aplicate sancţiuni şi s-au dispus măsuri de remediere, stabilindu-se termene precise. Societăţile, la rândul lor, au informat ITM Călăraşi asupra modului de rezolvare.La verificarea în teren asupra modului în care au fost rezolvate măsurile dispuse nu s-au mai identificat neconformităţi, legate de activitatea zilierilor.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News














