Nuntași, sancționați de jandarmi pentru tulburarea ordinii și liniștii publice

jandarmi_sanctiuni nunta
Luni, 01 iulie a.c., în jurul orei 21.00, un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași, alături de poliţişti şi poliţişti locali s-au deplasat pe starda Pescăruș, din municipiul Călăraşi, în urma unei sesizări cu privire la deranjarea liniştii publice de către participanţii la o nuntă.
Având în vedere că sesizarea s-a confirmat, jandarmii l-au sancționat contravenţional pe organizatorul petrecerii, cu amendă în cuantum de 1000 de lei.În perioada mai-iunie, jandarmii au aplicat 10 amenzi în cuantum total de 9.200 lei, pentru fapte similare, săvârşite în municipiul Călărași.Reamintim cetăţenilor că pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea serviciului unic de urgenţă ”112”, în cazul în care au asistat ori au fost victimele unor fapte antisociale.„Organizarea de petreceri cu caracter privat si utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spațiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinația de locuințe sau cu caracter social, în mediul urban” constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 la 1500 lei, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News














