Peste 200 de călărășeni cerșesc în Paris. O delegație a primăriei capitalei Franței a venit la Călărași

cersetori paris (3)
Săptămâna aceasta, o delegație de 6 persoane a Primăriei Parisului s-a aflat în Călărași pentru a vizita cartierele de unde provine o parte din cerșetorii români de pe străzile capitalei Franței.
Peste 200 de romi călărășeni au fost identificați de autoritățile pariziene, în urma raziilor efectuate pe străzile Parisului, acestea luând decizia de a se deplasa în Călărași pentru a vedea condițiile în care aceștia trăiesc și motivele care i-au determinat să aleagă cerșetoria.Reprezentanții Departamentului Social din Primăria Paris au mers alături de viceprimarul Dragoș Coman, cel în subordinea căruia se află Asistența Socială, în cartierele Oborul Nou, Livadă și Cărămidari, s-au interesat de condițiile pe care aceștia le au acasă, de sprijinul pe care îl primesc de la Primăria Călărași și modul în care se ocupă autoritățile călărășene de integrarea lor socială.Dragoș Coman le-a arătat francezilor Centrul Comunitar Oborul Nou, acolo unde copiii romilor primesc sprijin de specialitate, din toate punctele de vedere, educație, igienă personală, comportament social etc. Apoi au mers către Cantina Socială și Adăpostul de Noapte.Francezii au aflat astfel că persoanele defavorizate primesc zilnic o masă caldă, iar cei care nu au unde dormi se pot adresa Adăpostului de Noapte. Pentru că cei mai mulți cerșetori au afirmat că acasă nu au ce mânca, viceprimarul Coman le-a spus francezilor că acest lucru este inexact, Primăria Călărași oferindu-le sprijinul minim necesar.La finalul vizitei s-a ajuns la un acord prin care Departamentul Social al Primăriei Paris să aibă o comunicare permanentă cu Asistența Socială din Călărași, prin intermediul viceprimarului Dragoș Coman, privind persoanele din Călărași care ajung la cerșit în Paris.

Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News














