Prefecturile din toată țara intră în grevă

Prefecturile din toată țara intră în grevă
La această acțiune vor participa 1500 salariați prin încetarea colectivă și voluntară a lucrului
Sindicatul "Egalitatea" al Funcționarilor Publici și Personalului Contractual din Administrația Publică, reprezentând Instituțiile Prefectului din 33 de județe, declară grevă de avertisment.
La această acțiune vor participa 1500 salariați prin încetarea colectivă și voluntară a lucrului în data de 10 februarie 2022 orele 10.00- 11.00 la sediul lnstituției Prefectului din județele afiliate.
Solicităm modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și trecerea personalului angajat în prefecturi din categoria funcțiilor teritoriale în cea a funcțiilor de stat.
Considerăm că salarizarea personalului din cadrul instituțiilor prefectului ar trebui să fie la nivelul funcțiilor publice de stat, având în vedere că instituția pefectului este un organ de control al activității autorităților publice locale și de conducere a serviciilor publice deconcentrate. În prezent, un funcționar public din instituția prefectului are un salariu mult mai mic decât un funcționar public din consiliul județean, primării și servicii publice deconcentrate.
Funcțiile publice din instituțiile prefectului ar trebui să fie asimilate funcțiilor publice de stat, întrucât în desfășurarea activității lor, funcționarii publici reprezintă și apară interesele statului, fapt prevăzut de Constituția României.
Sindicatul "Egalitatea" al Funcționarilor Publici și Personalului Contractual din Administrația Publică reprezintă Instituțiile Prefectului din județele Arad, Argeș, Bacău, Brașov, Bistrița-Năsăud, București, Buzău, Caraș Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea.
Citește și:
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News











