Program prelungit la Serviciul de Pașapoarte din Călărași

Program prelungit la Serviciul de Pașapoarte din Călărași
Creștere a solicitărilor de pașapoarte
Instituția Prefectului- județul Călărași informează că se înregistrează o creștere a volumului solicitărilor de pașapoarte iar pentru evitarea supraaglomerării la sediul Serviciului Public Comunitare de Pașapoarte din Călărași a dispus prelungirea programului de lucru cu publicul.
Începând din data de 08.03.2022, programul de lucru cu publicul al S.P.C.P. Călărași este de luni până vineri, în intervalul orar 08:00 – 20.00.
Pentru procesarea tuturor solicitărilor de pașapoarte adresate de către cetățeni, inclusiv de către cei fără programare prealabilă, în tot sistemul de pașapoarte se lucrează la capacitatea maximă, iar, în prezent, termenul mediu la nivel național de eliberare a pașaportului simplu electronic se menține la două zile lucrătoare.
În situația în care cetățenii nu mai identifică locuri disponibile pentru programare în perioada dorită, aceștia pot verifica disponibilitatea la alte structuri teritoriale de pașapoarte.
„Adresăm rugămintea cetățenilor care au efectuat o programare și nu se mai pot prezenta pentru depunerea cererii de eliberare a documentului de călătorie, să anuleze programarea respectivă, prin accesarea butonului ”Anulează programare” din e-mail-ul de confirmare,” transmit reprezentanții prefecturii Călărași
Întrucât aplicația de programare on-line este accesată în prezent de un număr tot mai mare de solicitanți, există posibilitatea ca timpii de răspuns să fie peste media obișnuită, menționează prefectura Călărași
Pentru evitarea deplasării la sediile serviciilor publice comunitare de pașapoarte în vederea ridicării pașaportului simplu electronic, recomandăm cetățenilor să solicite, cu ocazia depunerii cererii, expedierea documentului de călătorie prin serviciile de curierat la domiciliul sau la reședința titularului (cu suportarea de către aceștia a contravalorii serviciului prestat, respectiv 11,30 lei cu TVA inclus).
Sursa: Realitatea de Calarasi
Citește și:
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
- 14:41 - Alertă cibernetică: rețea de spionaj a Rusiei, destructurată de FBI și cu ajutorul SRI. Nicușor Dan: „Continuă războiul hibrid”
- 14:38 - George Simion, la ieșirea din sediul CNA: „S-au făcut plățile, emisia trebuie să continue”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News











