Salariul minim crește pe hârtie, dar statul ia mai mult decât angajatul. Cine câștigă de fapt din majorare

Salariul minim crește pe hârtie, dar statul ia mai mult decât angajatul. Cine câștigă de fapt din majorare
Salariul minim brut va crește la 4.325 de lei începând cu 1 iulie 2026
Salariul minim brut va crește la 4.325 de lei începând cu 1 iulie 2026. Măsura îi vizează pe aproape 1,8 milioane de angajați și aduce o majorare de 275 de lei la nivel brut. În realitate însă, suma care ajunge la salariat este mult mai mică.
După aplicarea taxelor și contribuțiilor, un angajat plătit cu salariul minim va primi în plus aproximativ 119 lei pe lună. În același timp, statul va încasa peste 150 de lei pentru fiecare contract de muncă, devenind astfel principalul beneficiar al creșterii.
Guvernul păstrează o sumă neimpozabilă de 200 de lei, mai mică decât în prezent, ceea ce face ca o parte importantă din majorare să se întoarcă la buget. Pentru firme, costul total cu un angajat plătit la minim va crește cu aproape 300 de lei pe lună.
Salariul minim urcă, dar impactul real în buzunarul angajaților rămâne redus. Principala parte din majorare ajunge tot la stat prin contribuțiile obligatorii.
Citește și:
- 15:54 - Guvernatorul BNR, semnal de alarmă: „Stabilitatea politică e ca sănătatea, îți dai seama când o pierzi!”
- 11:21 - Meta pregătește primul val de concedieri din acest an
- 08:23 - Cu cât s-au scumpit alimentele de bază. Produsele pentru care românii scot mai mulți bani din buzunar
- 08:03 - Cursa pentru gaze: țările din Africa fac investiții masive pentru a alimenta Europa
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News














