Dan Alexa: Venim după o victorie cu Dinamo, trebuie să fructificăm încrederea pe care o avem acum cu Iașiul

dan alexa 3
În epilogul etapei a 9-a a playout-ului Ligii 1 Betano se vor afla faţă în faţă la Iaşi, Politehnica şi Dunărea Călăraşi, meci programat sâmbătă, 11 mai, de la ora 18.00. Antrenorul Dan Alexa a prefaţat joi partida din Copou, subliniind că elevii săi ar trebui să abordeze disputa cu încrederea obţinută după jocul şi rezultatul obţinut etapa precedentă cu Dinamo.
„Meciul de la Iaşi e, la fel, foarte important. Sunt trei puncte puse în joc. Iaşiul e o echipă care are foarte mulţi jucători cu experienţă. Au nişte probleme, din ce-am auzit, de natură administrativă.Pe Stoican, care mi-a fost şi coleg, îl ştiu foarte bine. Este genul de antrenor care ştie să motiveze jucătorii în momentele grele. E apreciat de jucătorii săi. Cu siguranţă vom întâlni o echipă foarte motivată.Pentru ei, o înfrângere îi va transforma, în contracandidaţi la retrogradare.”, a spus Dan Alexa.„Venim după un joc şi un rezultat bun cu Dinamo. Asta ar trebui să ne dea foarte multă încredere şi să mergem acolo încrezători. Am încredere în jucătorii mei. Am mai demonstrat încă o dată că împotriva echipelor mari putem avea evoluţii bune spre foarte bune. În eventualitatea unui succes, securizăm cumva locul de baraj şi asta e foarte important.”, este de părere antrenorul călărășenilor.În întâlnirile anterioare, Dunărea a obţinut o victorie (acasă, în turul sezonului regulat) iar Politehnica două (una acasă în returul sezonului regulat şi alta la Călăraşi în turul play – out-ului).„Am pierdut aici cu ei deşi am controlat jocul 83 de minute. A spus-o şi Stoican după joc, că au avut multă şansă. Am făcut meciuri bune împotriva lor. Sâmbătă, cel mai important este să avem o evoluţie bună, să fim foarte bine motivaţi”, a conchis Dan Alexa.Poli Iaşi ocupă în acest moment locul 4 cu 25 de puncte în vreme ce Dunărea e pe 6 cu 21. În turul play – out-ului, ieşenii au câştigat cu 2-1.
Citește și:
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 10:45 - Rică Răducanu, devastat de durere: ”S-a dus Mircică al meu. Să le povestiţi, tată, la toţi cine a fost Mircea Lucescu”
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 18:18 - Românii protestează pașnic, miercuri, în fața sediului CNA. Oamenii sunt revoltați de decizia de suspendare a licenței realitatea Plus
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News











