Poliţiştii rutieri călărășeni  au desfășurat astăzi, în intervalul orar 6.30:00-09:00, o acțiune pe linia verificării legalității transportului de persoane.

Au fost verificate peste 70 de autovehicule destinate transportului de persoane, fiind aplicate 7 sancţiuni contravenţionale.

Acțiunea a vizat verificarea legalității transporturilor rutiere de persoane prin:

  • verificarea deţinerii documentelor necesare efectuării transportului public de persoane de către operatorul de transport şi de conducătorul auto;
  • verificarea respectării traseului şi a graficului de circulaţie cu opririle aferente;
  • respectarea capacităţii maxime de încărcare ale autovehiculelor de transport persoane, avându-se în vedere situaţiile în care persoanele sunt transportate în picioare;
  • verificarea respectării numărului maxim de locuri pe scaune prevăzute în certificatul de clasificare al autovehiculului, faţă de numărul maxim de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare al autovehiculului, după caz;
  • testarea cu aparatul etilotest a tuturor conducătorilor de autovehicule care efectuează acest gen de transport;
  • valabilitatea inspecţiei tehnice periodice a autovehiculului;
  • depistarea activităților ilegale de transport rutier de persoane.

În cadrul activităților desfășurate,

Sursa: Realitatea de Calarasi

Articolul precedentRomânii au prins gustul mașinilor „verzi”.Motoarele diesel, în cădere liberă
Articolul următorProgramul Noua Casă continuă şi în 2023 cu un plafon de garanţii de 1,5 miliarde de lei. Anunțul făcut de ministerul Finanţelor