Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe sensul către Capitală al autostrăzii A2 București-Constanța, la kilometrul 42, localitatea Sărulești, județul Călărași, s-a produs o coliziune în care au fost implicate 4 autoturisme.
Din prime informații, în urma impactului au fost rănite 2 persoane. Autovehiculele au fost imobilizate pe a doua bandă, traficul fiind oprit în totalitate pentru a permite aterizarea elicopterului SMURD. Coloana de autoturisme s-a întins pe kilometrii întregi.
Circulația a fost reluată pe autostrada A2 București-Constanța, pe sensul către Capitală, circulându-se doar pe banda de urgență și pe prima bandă. A doua bandă rămâne în continuare restricționată pentru a se stabili cu exactitate cauzele producerii evenimentului rutier.