Durata mandatelor viceprimarilor, liderilor și viceliderilor de CJ va constitui vechime în muncă
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege care prevede ca durata mandetelor viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor Consiliilor Judeţene să constituie, la fel ca în cazul primarilor, vechime în muncă şi în specialitatea studiilor absolvite. Propunerea completează o ordonanţă de urgenţă privind Codul administrativ.
O nouă acțiune de dezinsecție în Oltenița
Vor fi folosite două insecticide cu spectru larg de acțiune
Ministerul Dezvoltării a aprobat toate cele 104 proiecte mature pentru distribuția gazelor, finanțate prin...
Încă 31 de proiecte pentru investiții în realizarea, extinderea și modernizarea infrastructurii de distribuție a gazelor naturale, în valoare totală de 1.412.910.307,88 lei, finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, au fost aprobate de Ministerul Dezvoltării, a anunțat ministrul Cseke Attila.
Nicolae Ciucă: Primele carduri pentru voucherele sociale au fost distribuite vineri și vor fi...
Valoarea totală a ajutoarelor se ridică la 3,1 miliarde lei
În plină criză, salariile primarilor ar urma să crească – Ce sumă uriașă încasează...
În timp ce prețurile cresc și românii săraci au nevoie de ajutor pentru a trece cu bine peste această perioadă, salariile primarilor din țară ar urma să crească deși nu sunt mici deloc nici acum.
Primele proiecte finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” au fost aprobate de...
Primele 73 de proiecte pentru investiții în realizarea, extinderea și modernizarea infrastructurii de distribuție a gazelor naturale, în valoare totală de 3.854.583.847,09 lei, finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, au fost aprobate de Ministerul Dezvoltării, a anunțat ministrul Cseke Attila
Voucherele de 250 – banii ajung la finalul lunii iunie. Anunțul ministrului Muncii
Programul "Sprijin pentru România"
Vizită la pasapoarte de Ziua Copiilor
Serviciul Pașapoarte Călărași este deschis miercuri, 1 iunie, doar pentru copii
România a trimis PRIMA cerere de plată din PNRR la Bruxelles – Cele 3...
Comisia Europeană are o perioadă de două luni pentru verificarea cererii de plată
280 de recenzori încep colectarea datelor la domiciliu în județul Călărași
La nivelul județului Călărași au fost înregistrate 147.213 chestionare