6,3% dintre cei care au avut coronavirus în România sunt elevi a anunțat, luni, la un post TV, premierul Ludovic Orban. Premierul nu exclude varianta creșterii numărului de cazuri noi de coronavirus după începerea școlii.

”Primul anunț este că vom aplica o singură unitate de măsură la nivel național. În funcție de răspândirea virusului, acolo unde un există o răpândire semnificativă în comunicate, conform indicatorului de cazuri la 1000 de locuitori, acolo școala va începe față în față. Acolo unde va fi un risc mediu, elevii vor începe prin rotație, iar acolo unde este o răspândire comunitară extinsă, elevii vor începe școala online.

Am solicitat modificarea Legii 55, lege prin care s-au blocat angajările și avem nevoie de personal medical, de personal didactic auxiliar. Astăzi am adoptat OUG prin care alocăm 175 de milioane de euro pentru educație. Circa 100 de milioane de euro vor fi destinați achiziției de tablete. Acolo unde nu vor fi suficiente tablete, autoritățile locale pot achiziționa în completare numărul de tablete, iar noi vom deconta. De asemenea, 50 de milioane de euro vor fi alocați pentru măști, dezinfectanți, mănuși etc. Alți 25 de milioane sunt pentru achiziționarea de sisteme sanitare, ca de exemplu în școli care nu au grup sanitar.

Școlile au trecut printr-un experiment pentru că am îndrăznit să organizăm examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat, câte două examene. Acestea s-au desfășurat fără probleme, fără să existe disfuncționalități.

Dintre românii care s-au îmbolnăvit, procentul elevilor de vârstă școlară a fost de 6,3%, fără să fie organizate cursuri. Sigur, că majoritatea tinerilor care sunt infectați nu manifestă simptome și de multe ori le trece boala fără să-și fi dat seama că au fost bolnavi. Dacă apare un caz se vor suspenda pentru o perioadă de 14 zile cursurile în clasa respectivă. Dacă apar mai multe cazuri se suspendă în toată școala”, a declarat Ludovic Orban, luni seara.

”Toți copiii trebuie să poarte mască, toate cadrele didactice și tot personalul nedidactic, nu există nicio discuție pe această temă. În timpul orelor pericolul este foarte mic, problema este în pauze. Noi avem clase mari, cu mulți elevi, de 32, 35 de elevi. Avem o lege a PSD care cere reducerea numărului de elevi. Nu putem să o aplicăm. Asta înseamnă mai multe clase și mai mulți profesori. Nu putem să o facem în trei săptămâni. Să construim corpuri noi de clădiri sau să identificăm noi corpuri”, a mai spus premierul.

 
Articolul precedentMăsuri pentru noul an școlar, anunțate de Ludovic Orban. Guvernul alocă 175 de milioane de euro pentru începerea școlii
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 52. Nici cămătăria nu mai e ce a fost