Ministrul interimar al Sănătăţii a anunţat, joi seară, că restricţiile care se au în vedere de luni presupun impunerea certificatului verde în aproape toate locurile, mai puţin la magazinele alimentare şi la farmacii, scrie Realitatea.net

”În afară de magazinele alimentare, de farmacii (…) în toate celelalte instituţii, şi în instituţii publice pentru toţi vizitatorii care se duc în administraţia publică centrală şi locală. Şi în sfera privată probabil o să propunem, pentru birouri, pentru clădiri, firme care au mai mult de 50 de angajaţi – pentru cei care sunt vizitatori”.  

Măsura se poate impune doar vizitatorilor, nu şi angajaţilor

”Din păcate, pentru angajaţi nu putem să propunem pentru că trebuie să mergem în Parlament, fiind vorba despre dreptul constituţional la muncă”, a mai declarat ministrul.  

”Pe partea de evenimente private – nunţi, botezuri şi orice fel de evenimente va fi o interdicţie totală. Aici şi cei care sunt vaccinaţi sau au certificatul verde vor fi supuşi la această măsură. Realitatea ne-a arătat că nu am reuşit să controlăm. Vor fi interzise evenimente private, nunţi botezuri, onomastică, orice altceva, că e spaţiu închis sau deschis”, a mai declarat ministrul.  

Restaurantele şi cafenelele rămân deschise, dar numai pentru vaccinaţi  

”La partea de spaţii cultuale, în mod sigur doar pentru cei vaccinaţi şi este în discuţie să coborâm procentul, pragul spectatorilor la evenimentele culturale – de la 50% la 30%, vom vedea mâine. (…) aici mai comportă discuţii, dar se va permite doar pentru cei vaccinaţi”, a adăugat ministrul.  

”Carantina de noapte doar pentru cei nevaccinaţi. Noaptea excepţiile se vor referi la cei care sunt vaccinaţi, au trecut prin boală sau sunt testaţi – au certificat verde. Cei care nu au acest certificat dar se duc / se întorc de la un loc de muncă, dacă este o urgenţă medicală – cam acestea sunt excepţiile posibile”, a mai precizat ministrul.  

Şedinţa CNSU pentru a se decide concret restricţiile aplicate de luni are loc vineri, la ora 13.00. La ora 14.00 este programată şedinţa de Guvern.  

Articolul precedentPrognoza meteo 22 octombrie. Temperaturile urcă la 24 de grade – zonele unde revin în forță ploile
Articolul următorActorul Alec Baldwin a împușcat doi membri ai echipei de filmare, în timpul turnării filmului Rust