Ministrul Marius Budăi a anunțat două modificări importante la Codul Muncii. Decizia va fi luată în Parlament în această săptămână.

Marius Budăi a anunțat, la Realitatea PLUS, că săptămâna viitoare va fi depusă în Parlament inițiativa pentu modificarea Codului Muncii. România trebuie să modifice Codul Muncii până la 1 august 2022, pentru că altfel riscă o procedură de infringement din partea Comisiei Europene. Este vorba de modificări făcute pentru angajați. Angajatorii vor fi obligați să furnizeze, în scris, mai multe informații decât în prezent despre raporturile de muncă sau să scadă perioada de probă a angajaților. Ministrul Muncii a mai asigurat că proiectul va trece de Senat până la sfârșitul sesiunii, apoi și de deputați în sesiunea din septembrie.

„Sunt două directive de transpus in Codul Muncii. Au fost promovate când a deținut șefia Consiliului Uniunii Europene (2019 – n.red.). Am reușit o performanță importantă la nivelul UE. Când am fost președintele Consiliului de miniștri am propus un echilibru între viața profesională și viața personală, e important să lași un părinte să aibă echilibru la muncă și viața privată. Directiva 1152/2019 are drept scop protejarea drepturilor lucrătorilor și îmbunătățirea condițiilor de muncă și directiva 1158, tot din 2019, prevede echilibrul dintre breasla profesională și cea privată a părinților și îngrijitorilor.

Și a doua  – o transparență pentru angajați, care să asigure transparentizarea condițiilor de lucru și o mai bună informare a lucrătorilor asupra condițiilor de lucru ulterioare și a salariului. Înainte de a semna contractul de muncă, angajatul sa stie la ce sa se astepte”, a explicat Marius Budăi, în exclusivitate, la România la Apel.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentRăzboi în Ucraina, ziua 103 – MIZA atacului asupra Kievului, după o pauză de mai bine de o lună. VICTORIE semnificativă adjudecată de ucraineni în estul țării. MUTAREA lui Putin – LIVE TEXT
Articolul următorComisia Europeană a dat undă verde IMM Prod și Garant Construct