Ne așteaptă o săptămână cu vreme călduroasă, chiar caniculară în unele regiuni, dar fără extreme de temperatură. Local, vor fi și câteva intervale cu averse și furtuni în unele zile.
Vremea începe să se încălzească chiar de luni, când maximele vor depăși pragul de 30 de grade în majoritatea zonelor joase din țară, iar în sudul țării mercurul va urca până la 32 – 34 de grade.
Marți și miercuri va fi cam la fel de cald, dar prezența unui nucleu de aer mai rece în straturile superioare ale atmosferei va crește ușor gradul de instabilitate atmosferică, de aceea sunt posibile înnorări și averse locale, în general slabe cantitativ.
Temperaturile vor crește ușor în a doua jumătate a săptămânii, și mai ales în weekend. În zonele de câmpie din Muntenia, Oltenia, Moldova și, local, Dobrogea și Banat, maximele vor atinge, în general, între 32 și 36 de grade.
Totuși, umiditatea mai scăzută, specifică lunii august, dar și nopțile mai lungi, vor face ca acest val de căldură să fie mult mai ușor de tolerat decât cele din iulie.
Începând de joi vor fi șanse de furtuni locale, îndeosebi în nordul și centrul țării. Cu toate acestea, în multe alte zone din țară, mai ales în regiunile estice, vremea va fi uscată, fără precipitații notabile.