Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu produs la două vagoane dezafectate, în zona de triaj dintre Gara Basarab și Podul Grant. Echipajele de intervenție au fost alertate la locația incidentului și au ajuns rapid la fața locului pentru a acționa în vederea limitării și stingerii incendiului. Situația este una deosebit de periculoasă, deoarece flăcările se manifestă cu intensitate și degajări mari de fum.

Update:

Având in vedere modul de manifestare a incendiului, dispozitivul de intervenție a fost suplimentat  cu 5 cisterne de mare capacitate pentru a realiza rezerva de apă. În total, actioneaza 9 autospesciale de stingere cu apă și spumă si 5 cisterne .

Stirea originală:

La fața locului au fost mobilizate inițial 7 autospeciale de stingere cu apă și spumă, echipate corespunzător pentru a face față situației de urgentă, dar, avand in vedere modul de manifestare a incendiului, care prezenta posibilitatea de extindere și la alte vagoane, dispozitivul s-a suplimentat cu 2 autospeciale de stingere.

De asemenea, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD au fost aduse în zonă, fiind necesare în cazul unor eventuale victime sau răniți. Incendiul la aceste vagoane dezafectate a necesitat o intervenție rapidă și eficientă, deoarece riscul de propagare era foarte mare.

Având în vedere degajarea intensă de fum, a fost emis un mesaj prin sistemul Ro-Alert pentru avertizarea și informarea populației

Imagine

Echipamentele de intervenție sunt folosite în combinație cu strategii și tactici specifice pentru a stinge incendiul și a evita extinderea acestuia către alte zone sau vehicule. Pompierii se află în mijlocul acțiunii, luptând cu puterea flăcărilor și utilizând jeturile de apă și spumă pentru a controla incendiul. De asemenea, fumul dens și toxic prezintă un risc pentru pompieri și pentru locuitorii din apropiere, de aceea echipele se asigură că utilizează echipamente de protecție adecvate.

Articolul precedentCiolacu a discutat cu Iohannis despre funcţia de preşedinte al Consiliului European: Este o şansă reală
Articolul următorCasa de Pensii, anunț important pentru cei care primesc banii pe CARD