Este alertă sanitar-veterinară în România, peste 49.000 de oi de la o fermă din Tulcea vor fi omorâte după ce acolo a fost depistat primul focar de pesta micilor rumegătoare din România.

Ancheta epidemiologică e în desfășurare, potrivit Antena 3 CNN.

Au fost notificate județele limitrofe Constanța, Ialomița, Brăila, Galați, Călărași, precum și Comisia Europeană și Organizația Mondială pentru Sănătatea Animală.

Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA) a confirmat prezența virusului pestei micilor rumegătoare (PMR) în probele prelevate de la oile dintr-o fermă comercială, cu un efectiv de 49.091 de oi, din localitatea Baia, județul Tulcea.

Primele cazuri de îmbolnăvire au apărut în 11 iulie, iar în zilele următoare au apărut primele cazuri de oi moarte. Medicii veterinari au crezut inițial că e vorba de o afecțiune pulmonară de origine bacteriană accentuată de temperaturile extrem de ridicate din această perioadă, potrivit ANSVSA.

Au fost recoltate probe pentru a fi examinate la Laboratorul Sanitar Veterinar Județean Tulcea, iar pentru extinderea investigațiilor pentru boli virale au fost trimise probe la IDSA, care a diagnosticat prezența virusului PMR.

În 19 iulie a fost confirmat primul focar de pesta micilor rumegătoare din România.

Imediat a fost convocat Centrul Local de Combatere a Bolilor constituit la nivelul Instituției Prefectului Județului Tulcea, în care s-a prezentat planul de acțiune. Conform legislație în vigoare s-a decis uciderea imediată a tuturor oilor din fermă și apoi îngroparea într-o locație avizată de Garda Națională de Mediu și Sistemul de Gospodărirea a Apelor Tulcea.

În jurul focarului s-au delimitat zonele de protecţie (3km) şi de supraveghere (10km) și s-au luat măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor și mijloacelor de transport. Toate exploatațiile comerciale de ovine și caprine din județul Tulcea, au fost notificate și verificate în vederea respectării măsurilor de biosecuritate.

Articolul precedentACŢIUNE LA NIVEL NAŢIONAL A POLIŢIŞTILOR DE LA TRANSPORTURI
Articolul următorSFATURI PENTRU ROMÂNII CARE CĂLĂTORESC SPRE BULGARIA, GRECIA SAU TURCIA