Aproximativ 100 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au acționat ieri, la nivelul județului Călărași, pentru verificarea respectării măsurilor care se aplică pe durata stării de alertă.
Polițiști, jandarmi și polițiști locali au verificat respectarea normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, terase, târguri, zone de agrement. Totodată au efectuat verificări și în trafic, fiind vizat transportul local, național și internațional de persoane.
Astfel, în data de 04 august, au fost verificate 70 de societăți comerciale și și s-a intervenit la 68 de evenimente, dintre care 66 au fost sesizate prin 112.
Ca urmare a activităților, au fost constatate 16 infracțiuni, iar pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 132 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 200.000 de lei.
Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație, au fost reținute 8 permise de conducere și retrase 3 certificate de înmatriculare.