Instituția Prefectului județul Călărași demarează astăzi, 15 februarie, cu ocazia Zilei Naționale a Lecturii, campania „Dăruim cărți, schimbăm viitorul!”

„Cărțile au puterea de a schimba vieți, îmbogățesc mintea și spiritul. Ne dorim să aducem cărțile mai aproape de elevi, acesta este motivul pentru care demarăm acțiunea de strângere de carte pentru elevii din clasele I-VIII. Este important să le insuflăm copiilor  dragostea pentru cărți, pentru lectură” , afirmă prefectul județului Călărași, Valentin Barbu.

Campania “Dăruim cărți, schimbăm viitorul!” se desfășoară în perioada 15 februarie 2022, Ziua Națională a Lecturii – 23 aprilie 2022, Ziua Internațională a Cărții.

Parteneri ai Instituției Prefectului –județul Călărași în desfășurarea acestei campanii sunt: Clubul Școlar al Elevilor CNBS Călărași și Primăria Comunei Cuza Vodă.

Data de 15 februarie a fost aleasă pentru a marca Ziua Naţională a Lecturii, susţinută de autorităţile române pentru a încuraja proiectele şi evenimentele care promovează lectura pe tot parcursul vieţii. Această dată ilustrează, totodată, ziua naşterii lui Titu Maiorescu şi a lui Spiru Haret, personalităţi importante care au realizat schimbări esenţiale în peisajul cultural românesc de secol XIX.

 

 

Sursa: Realitatea de Calarasi

Articolul precedentDatoria externă a României a crescut cu aproape 7,5 miliarde de euro într-un singur an
Articolul următorPreședintele Klaus Iohannis invitat la Paris, la un dineu oficial cu președintele Macron