Adrian Câciu, Ministrul Finanțelor a vorbit, joi, despre schema compensării preţului la combustibili având în vedere scumpirile din ultima perioadă.

Ministrul de Finanţe a fost întrebat dacă ar putea fi reintrodusă schema de compensare a preţului la carburanţi, iar acesta a declarat. „Acest guvern a căutat soluţii în funcţie de dinamica evoluţiei economiei sau a situaţiei cu care s-au confruntat cetăţenii şi a intervenit de fiecare dată. (…) S-a intervenit atunci când lucrurile au ajuns la o limită de insuportabilitate. Pot să vă spun un singur lucru, că acest guvern va interveni dacă lucrurile intră într-o zonă mult prea volatilă sau o zonă în care să nu poată fi sustenabilă pentru economie şi cetăţeni”.

„La acest moment la care vorbim, lucrurile nu sunt în acea zonă. Putem să ne uităm, am văzut, comparaţiile se fac cu începutul anului, hai să ne uităm să facem comparaţii cu luna februarie 2022, să avem un termen de comparaţie când au început preţurile să crească foarte sus”, a mai spus Adrian Câciu.

„Când va fi cazul, acest guvern va interveni, vă asigur”, a mai spus Câciu, menționând că aşa cum s-au găsit soluţii pentru a interveni până acum, se vor găsi soluţii în continuare. 

 

Articolul precedentUn șofer a intrat cu tot cu mașină în magazinul unei benzinării din Arad
Articolul următorSe pregătesc primele carduri de ajutor pentru plata facturilor la energie