Social

Educație rutieră pentru copii la Grădinița Aricel

  Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Serviciului Rutier și Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au susținut o lecție interactivă de educație rutieră la Grădinița Aricel din municipiul Călărași.

Dezastru la Mamaia, reducerile nu mai atrag turiști. Turismul în Deltă, serios afectat. Eforie,...

Hotelierii din Mamaia apelează la măsuri disperate pentru a salva ce se mai poate din sezonul care se prefigurează a fi cel mai slab din ultimele 3 decenii. Deși este vârf de sezon, prețurile în restaurante au scăzut simțitor, dar parcările continuă să fie goale, semn că turiștii nu par convinși să mai vină în stațiunea fanion. Și în Delta Dunării, turismul a fost serios afectat. La Sfântu Gheorghe, una dintre destinațiile cele mai vânate în anii trecut, fluxul de vizitatori este redus cu cel puțin 25% față de anul precedent.

Tâlhărie în plină stradă

Un tânăr a fost arestat după ce a smuls telefonul din mâna unei femei în municipiul Călărași

FOTO Percheziții în Călărași într-un dosar de proxenetism și trafic de persoane

Au fost descoperite și ridicate telefoane mobile, 10.165 de euro și 2 autoturisme. Două persoane reținute

Accident grav pe DN3. Două persoane rănite

Trei autovehicule au fost implicate joi într-un accident pe DN 3 București-Călărași, în apropierea localității Belciugatele, județul Călărași.

Ministrul Muncii explică renegocierea pensiilor. Cât mai au de așteptat seniorii

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a precizat, miercuri, la Realitatea PLUS, că se lucrează la al patrulea pachet de măsuri. Acesta a explicat impozitarea pensiilor speciale și renegocierile pensiilor.

Atac șocant în scara blocului

O femeie de 65 de ani a fost atacată noaptea într-o scară de bloc din Călărași, de un bărbat care i-a furat telefonul și portofelul și a fugit. Agresorul, un bărbat de 39 de ani, a fost găsit de polițiști și arestat pentru 30 de zile.

Călărășean „taxat” cu dosar penal de polițiști

Polițiștii rutieri au depistat pe strada Zăvoiului, din municipiul Călărași, un bărbat, de 55 de ani, în timp ce conducea un autovehicul, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

11 șoferi vitezomani, lăsați fără permis în doar 4 ore

Razie a polițiștilor  Serviciului Rutier Călărași ieri, pe DN 21, în intervalul orar 16:00 - 20:00.

Patru absolvenți ai Academiei de Poliție au fost repartizați la Călărași

Patru absolvenți ai Academiei de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza” din București își încep cariera de polițist la Inspectoratul de Poliție Județean Călărași.