Social

Deși nu avea permis și băuse bine, s-a urcat la volan!

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au depistat pe strada Alexandru Ioan Cuza, din comuna Nicolae Bălcescu, un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Lehliu, în timp ce conducea un autovehicul pe drumurile publice

FOTO|Doi cățeluși salvați de pompieri dintr-o fântână

Doi cățeluși au fost la un pas de moarte după ce au căzut într-o fântână adâncă de 11 metri dintr-o gospodărie din localitatea Dorobanțu, județul Călărași.

Descoperire „explozivă” la Radoveanu

Un bărbat din comuna Radovanu a descoperit o grenadă defensivă (muniţie rămasă neexplodată) în  timp ce efectua săpături in curte.

Agresor sexual băgat după gratii

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de instanță, pe numele unui bărbat în vârstă de 32 de ani, din municipiul Călărași.

FOTO Deșeuri din fier oprite la PTF Călărași

Un automarfar  încărcat cu 23.780 de kilograme deșeuri din șpan fierr a fost oprit în Punctului de Trecere a Frontierei Călărași. Transportul încărcat din Bulgaria avea ca destinație, o societate comercială din judetul Călăraşi.

Amenzi de 9.500 de lei date de polițiști

Continuă acțiunile desfășurate de personalul MAI, la nivelul județului Călărași, în contextul situației epidemiologice provocate de virusul SARS-CoV-2

Aproape 100 de amenzi aplicate într-o singură zi în Călărași

Polițiști, jandarmi și pompieri, împreună cu polițiști locali călărășeni au verificat 72 de societăți comerciale, 363 de obiective de interes și 544 de mijloace de transport persoane.

Beată și pusă pe scandal a spart geamul unei agenții de turism

Polițiștii călărășeni au fost sesizați prin  112, cu privire la faptul că persoane necunoscute, au spart geamul unei agenții de turism din municipiul Călărași.

Expoziția „Casa Regală a României, păstrătoare și promotoare a tradițiilor românești” la Muzeul Municipal

De Ziua Regalității s-a deschis la Muzeul Municipal expoziția realizată de Muzeul Național Cotroceni „Casa Regală a României, păstrătoare și promotoare a tradițiilor românești” . 

Poliţia a dat amenzi pe bandă rulantă în ultimele 24 de ore

Echipe mixte au verificat 84 de societăți comerciale, 2 operatori de transport persoane și 371 de obiective de interes, în ultimele 24 de ore, la nivelul județului Călărași,