Românii consumă anual aproape o jumătate de miliard de mici – 30 de milioane numai în ziua de 1 Mai

“Românii mănâncă aproape o jumătate de miliard de mici pe an, iar în ziua de 1 Mai consumă 30 de milioane de mici. Aceştia puşi cap la cap formează un lanţ care ar uni Bucureşti de Munchen, în patria produselor din carne, adică 1.500 de km distanţă”, a declarat Alex Jurconi, preşedintele Federaţiei Naţionale Pro Agro, la conferinţă privind reducerea TVA la carne, organizată într-un cadru natural, la picnic, la un grătar cu mici.

Potrivit datelor furnizate Pro Agro, în România anual se consumă între 20.000 şi 25.000 de tone de mici. Asta înseamnă că pe mesele românilor ajung în jur de 440 de milioane de mici, anual. Calculele federaţiei arată că, dacă am pune cap la cap toţi aceşti mici, “am ajunge până la lună şi ne-ar mai rămâne să facem înconjurul pământului, de două ori”.

Dacă luăm în calcul populaţia activă, reiese că un român mănâncă în medie 40 de mici pe an, conform datelor INS, iar populaţia activă reprezintă 11,01 milioane şi este cuprinsă între 20 şi 55 ani.

Articolul precedentPoliticienii se întrec în SALARII cu partenerii de viață. TOPUL soților aleșilor neamului cu cele mai mari venituri
Articolul următorSurpriză de proporții: cine este noul patron de la FCSB