Odată cu dezvoltarea turismului național din ultimii ani, un trend care a luat naștere în timpul pandemiei, când restricțiile de circulație internațională i-au forțat pe români să exploreze mai mult propria țară, România a devenit o destinație tot mai atractivă. De altfel, există un interes tot mai mare pentru locurile autentice pe care le păstrează țara noastră. Foarte căutate sunt satele rustice din zona Transilvaniei, care au păstrat tradițiile de odinioară, stațiunile balneare, care oferă atât facilități de tratament pentru diverse afecțiuni, cât și opțiuni de distracție pentru întreaga familie, Delta Dunării, Maramureșul și Bucovina.

În funcție de preferințe, Travelminit propune câteva destinații alternative la litoralul Mării Negre. De exemplu, pentru cei pasionați de natură, de un ecosistem unic, Delta Dunării merită trecută pe lista de locuri de văzut în România vara asta, fiind o destinație cu o faună și o floră impresionante. În cazul celor care își doresc să se bucure de liniște și de redescoperirea bucuriilor mici, zona satelor săsești din Transilvania este ideală pentru petrecerea unui sejur rustic. De altfel, merită precizat faptul că există șapte sate cu biserici fortificate care fac parte din Patrimoniul UNESCO: Câlnic, Prejmer, Viscri, Dârjiu, Saschiz, Biertan, Valea Viilor. Nu trebuie ratat nici Maramureșul, cunoscut pentru satele sale cu biserici și case de lemn, dar și pentru peisajele montane, care, pe timp de vară, arată excepțional.

 

Pe de altă parte, cei care își doresc destinații mai intime, care încă n-au ajuns în atenția maselor de turiști, pot opta pentru satul Rimetea din județul Alba, zona Munților Orăștie, recomandată atât pentru pasionații de natură, cât și pentru cei care iubesc istoria, dat fiind că aici se află vechile fortărețe dacice, sau pentru micile orașe medievale (Sighișoara, Mediaș, Turda etc.).

 

Cât costă un sejur în România în vara lui 2023

Prețurile variază în funcție de destinație, bineînțeles, însă, potrivit datelor Travelminit.ro, intervalele de preț variază între 280 de lei și 1250 de lei/noapte pentru 2 persoane pe litoral, între 200 și 500 de lei/noapte pentru 2 persoane la munte, între 220 și 859 de lei în stațiunile balneare și între 210 și 812 lei în marile orașe.

În ceea ce privește destinațiile mai puțin populare în sezonul estival, dar care pot fi o excelentă opțiune pentru concediul de vară, situația prețurilor se prezintă astfel: Maramureș (425 lei/2 persoane/noapte), Sovata (410 lei/2 persoane/noapte), Băile Herculane (630 lei/2 persoane/noapte), Valea Prahovei (550 lei/2 persoane/noapte).

În ceea ce privește tarifele la cazare de pe litoral, conform Travelminit.ro, lucrurile arată astfel: Mamaia (490 de lei/2 persoane/noapte), Eforie Nord (390 de lei/2 persoane/noapte) și Costinești (330 de lei/2 persoane/noapte).

„Încă avem disponibilități pentru vară în toată România, atât la unități de cazare care sunt destinate exclusiv adulților, cât și la cele dedicate familiilor și grupurilor numeroase. În portofoliul Travelminit.ro avem inclusiv unități atipice, cum sunt bungalourile sau corturile de lux, pentru o vacanță cu adevărat inedită. Cele mai multe acceptă plata cu vouchere de vacanță, iar în contextul în care tocmai ce au început să fie încărcate cardurile pe 2023, este un prilej numai bun pentru a plăti sejurul de vară cu vouchere“, a declarat Tímea Imecs-Ambrus, director de dezvoltare a afacerii.

Articolul precedent32 de filtre pe drumurile din Călărași. Amenzi pe bandă rulantă în doar câteva ore
Articolul următorCOD GALBEN de instabilitate atmosferică, în aproape toată țara