Comisia Europeană a anunţat, vineri, încheierea unui acord de principiu cu cinci state europene, între care Polonia, România şi Ungaria, pentru a garanta tranzitul cerealelor ucrainene după interdicţiile de import impuse de câteva din aceste ţări şi considerate drept „inacceptabile” de către Bruxelles.

 

UE suspendase în mai 2022, pentru un an, taxele vamale la toate produsele importate din Ucraina şi se organizase pentru a-i permite să-şi exporte stocurile de cereale după închiderea rutelor prin Marea Neagră, ca urmare a invaziei Rusiei în februarie 2022, informează France Presse preluat de Agerpres.

Statele UE vecine au înregistrat o creştere masivă a sosirilor de porumb, grâu sau floarea-soarelui din Ucraina, ceea ce a dus la saturarea silozurilor şi la scăderea preţurilor locale.

Polonia, Ungaria, Slovacia şi Bulgaria înterziseseră la jumătatea lunii aprilie cerealele şi alte produse agricole importate din Ucraina, afirmând că vor să-şi protejeze agricultorii, provocând o dispută aprigă cu Comisia responsabilă de politica comercială a UE.

Comisia a încheiat vineri un „acord de principiu” cu aceste patru ţări, precum şi cu România, astfel încât „să răspundă în acelaşi timp preocupărilor Ucrainei şi celor ale ţărilor din UE vecine acesteia”, a anunţat comisarul pentru comerţ Valdis Dombrovskis.

Acordul prevede încetarea măsurilor de interdicţie unilaterale luate de aceste ţări, în schimbul unor „măsuri de salvgardare excepţionale” privind patru produse din Ucraina, considerate „cele mai sensibile”: grâu, porumb, rapiţă, seminţe de floarea soarelui.

Evaluări vor fi făcute asupra altor produse ucrainene, precum soia şi uleiul de măsline.

Comisia promisese, de asemenea, la 19 aprilie un ajutor suplimentar de 100 milioane de euro pentru producătorii agricoli afectaţi din aceste cinci ţări, după un prim-pachet de 56,3 milioane de euro acordat la sfârşitul lunii martie, fonduri scoase din rezerva de criză a Politicii agricole comune.

În special, acordul garantează posibilitatea de a face să tranziteze cerealele şi produsele agricole ucrainene prin cele cinci state cu destinaţia ţări terţe – punct crucial pentru Kiev, nerăbdător să poată continua să-şi exporte producţia.

„Acest acord va menţine în acelaşi timp capacitatea de export a Ucrainei cu scopul ca ea să continue să hrănească lumea şi mijloacele de subsistenţă ale agricultorilor noştri”, a salutat pe Twitter preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen.

Tranzitul cerealelor şi al altor produse agricole prin Polonia spre alte ţări, suspendat de Varşovia timp de aproape o săptămână, fusese deja reluat oficia în 21 februarie, dar menţinând stricta interdicţie de a ajunge pe piaţa poloneză.

Tot în cursul zilei de vineri, guvernele Celor 27 şi-au dat acordul pentru a reînnoi pentru un an suspendarea taxelor vamale asupra tuturor produselor ucrainene importate în UE.

Reacția ministrului Daea

„Comisia Europeană a anunţat că cele patru ţări renunţă la măsurile unilaterale pe care le-au luat, dar şi că va veni imediat cu măsuri comune pentru cele cinci state, interzicând importul, aşa cum am propus, pentru patru produse, respectiv pentru grâu, porumb, floarea-soarelui şi rapiţă. Importurile vor fi suspendate până la data de 5 iunie, urmând a se analiza ulterior prelungirea acestei decizii, în funcţie de situaţie”, a subliniat Petre Daea.

Nu în ultimul rând, Comisia va mai aloca 100 de milioane de euro, pentru sprijinirea ţărilor celor mai afectate de importurile de cereale din Ucraina.

În urmă cu două zile, ministrul Agriculturii declara că în cadrul Consiliului AgriFish de la Luxemburg s-a decis ca România să fie protejată prin decizia CE de interzicere a importurilor de grâu, porumb, rapiţă şi floarea soarelui din Ucraina, urmând să primească suma cuvenită pentru a fi acordată fermierilor afectaţi.

Tot atunci, şeful MADR a susţinut că România nu va primi cea mai mică sumă din fondurile de 100 de milioane de euro, pentru că formula de calcul „s-a schimbat în bine”.

Primele fonduri, de 56,3 milioane de euro, au fost alocate recent de Comisia Europeană pentru compensarea pierderilor economice datorate creşterii importurilor de cereale şi oleaginoase venite din Ucraina şi limitarea impactului dezechilibrelor pieţei, României revenindu-i însă cea mai mică sumă, respectiv 10,05 milioane de euro.

Reamintim că fondurile extrem de mici alocate României  i-au nemulțumit pe fermierii români, care au solicitat un mecanism real de sprijin pentru agricultori în urma tranzitului cerealelor din Ucraina, fapt ce le-a adus pagube de sute de milioane de euro.

Articolul precedentCe spun românii despre OZN-uri: 55 la sută cred în existența extratereștrilor – Bărbații sunt majoritari
Articolul următorHOROSCOP 29 aprilie. Află ce îți rezervă astrele astăzi!