În ultimele 24 de ore, polițiștii călărășeni  au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

 

Peste 100 de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști locali au efectuat verificări în zonele aglomerate, centre comerciale, în piețe, în restaurante, pe terase și în trafic. Au fost date amenzi de peste 57.000 de lei.

Cu această ocazie, au fost verificate 50 de societăți comerciale, 97 de obiective și locații, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.

Au fost legitimate 1.035 de  persoane și au fost verificate 449 de mijloace de transport.

Echipele de control au depistat 99 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional conform Legii nr. 55 din 2020.

În total au fost aplicate 205 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 57.000 de lei.

Sursa: Realitatea de Calarasi

Articolul precedentUn nou val de restricții în România. Masca de protecție OBLIGATORIE în spațiile aglomerate, FĂRĂ evenimente timp de 30 de zile
Articolul următorRaed Arafat, APEL către populație pentru respectarea regulilor de protecție