O tănără de 16 ani a fost ucisă de concubinul său! Cumplita crimă a avut loc la data de 29 decembrie a.c., în jurul orei 18:00, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Coșereni au fost sesizați, prin apel 112, de un bărbat din comuna Drăgoiești, cu privire la faptul că prietena sa, în vârstă de 16 ani, este inconștientă. 

La fața locului s-au deplasat atât polițiștii cât și un echipaj medical, care au constatat că cele sesizate se confirmă, iar tânăra a fost găsită decedată.

Persoana bănuită de săvârșirea faptei, concubinul fetei, un bărbat de 32 de ani din comuna Drăgoiești, a fost condusă la sediul poliției pentru audieri.
Astfel,  ăolițiștii ialomițeni, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița au reținut bărbatul în vârstă de 32 de ani, din comuna Drăgoiești, bănuit că și-ar fi omorât concubina.

Din verificările efectuate a reieșit că între cei doi ar fi izbucnit seara trecută un conflict spontan, nefiind înregistrate alte sesizări anterioare cu privire la persoanele susmenționate.

În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ialomița.

După administrarea probatoriului, în cursul nopții de 29 spre 30 decembrie a.c., bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie dispuse măsuri preventive.

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentValea Prahovei, luată cu asalt de turiști! Se circulă bară la bară pe DN1 Ploiești-Brașov
Articolul următor Ceața diminuează vizibilitatea în trafic pe Autostrada A2 București -Constanța