Vestea despre doctorii care au luat stenturi de la pacienți morți a ajuns și peste hotare. Presa străină s-a arătat uimită de o așa practică, și acuză sistemul medical românesc pentru gradul ridicat de corupție.

 

Ediţia online a cotidianului The Guardian din Anglia dedică un articol medicilor penali, titrând cu litere de o șchioapă: “Doctori români anchetaţi pentru că refoloseau dispozitive de implant din cadavre” 

„Procurorii susțin că un medic, aflat în arest, a efectuat 238 de proceduri pe o perioadă de șapte ani” își încep jurnaliștii britanici articolul.

„Mai mulți medici suspectați că au luat sute de implanturi medicale din cadavre și le-au refolosit la pacienți vii sunt cercetați penal în România, au spus procurorii. Unul dintre cei cinci medici, care lucra la un spital din estul orașului Iași, a fost arestat și este anchetat sub acuzația de abuz de putere și luare de mită, se arată într-un comunicat,” informează The Guardian.

Jurnaliștii subliniază faptul că doctorii emiteau diagnostice false pentru a obține dispozitivele medicale

„O mare parte din implanturile recomandate de medic… nu au fost necesare și au fost determinate de diagnostice false sau de medicamente prescrise anterior care ar declanșa simptome specifice”, scrie cotidianul britanic.

„Sistemul de sănătate din România, unul dintre cele mai puțin dezvoltate din Uniunea Europeană, a fost infiltrat de corupție, ineficiențe și management politizat.

Statul a construit un spital în ultimele trei decenii, cheltuiește cel mai puțin pe asistență medicală din UE și zeci de mii de medici și asistente au emigrat,” mai scriu jurnaliștii britanici.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentPoștașii au confundat Mangalia cu Mongolia, așa că un pachet s-a „plimbat” prin Asia Centrală
Articolul următorElena Udrea, interviu din închisoare – Dezvăluirile care răstoarnă tot sistemul mafiot: Perioada neagră a României nu s-a terminat!