Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași cercetează doi bărbați din comuna Grădiștea pentru săvârșirea infracțiunii de „nerespectarea regimului armelor și al munițiilor”.

La data de 24 iunie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase sprijiniți de polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Grădiștea au efectuat 2 percheziții domiciliare pe raza județului Călărași, la persoane bănuite de infracțiuni la regimularmelor și munițiilor.

Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare au fost descoperite și ridicate în vederea cercetărilor 4 arme de vânătoare și 98 de cartușe.

În fapt, un bărbat în vârstă de 62 de ani, în cursul lunii ianuarie a.c., i-a încredințat fiului său în vârstă de 41 de ani, arma de vânătoare fără a îndeplini condițiile legale.

Totodată, în urma perchezițiilor efectuate la bărbatul în vârstă de 62 de ani, au fost depistate 11 cartușe, muniție pentru care nu era autorizat să o dețină.

De asemenea, la bărbatul în vârstă de 42 de ani a fost descoperită o armă ce aparținea tatălui său, pe care acesta o deținea fără a îndeplini condițiile legale.

Pe numele celor 2 bărbați s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „nerespectarea regimului armelor și al munițiilor”,au fost sancționați contravențional conform Legii 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor cu amendă în valoare de 6.000 de lei fiecare și le-a fost anulat dreptul de deținere, port și folosire de arme și muniții.

Sursa: Realitatea de Calarasi

Articolul precedentPRIMUL INTERVIU al lui Liviu Dragnea din închisoare. Fostul lider PSD rupe tăcerea – Interviu exclusiv Realitatea PLUS
Articolul următorSpitalul Județean Călărași a fost dotat cu echipament PCR pentru diagnosticarea COVID 19