Doi tineri, de 17 și 21 de ani, au fost înjunghiați, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe o stradă din orașul Pantelimon.

„La data de 29 octombrie a.c., în jurul orei 22:08, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat prin apel 112 cu privire la faptul că, pe Strada Livezilor, Oras Pantelimon au fost înjunghiate 2 persoane de către un grup mai mare de persoane. La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii orașului Pantelimon pentru activitățile specifice din competență, iar la adresa indicată au găsit 2 tineri, în vârstă de 21 de ani care prezenta leziuni traumatice la nivelul coastelor, respectiv 17 ani care prezenta leziuni traumatice la nivelul pieptului”, a transmis poliția într-un comunicat de presă.

„La fața locului s-a deplasat și un echipaj medical, care a acordat primele îngrijiri medicale, ulterior fiind amandoi transportați la spital pentru acordarea de ingrijiri medicale de specialitate”, au mai transmis oamenii legii.

 

 

 

 

 

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentCum va fi vremea în cea mai lungă zi din an
Articolul următorComemorare 7 ani de la tragedia din Colectiv. 64 de morți și 150 de răniți mutilați pe viață