În data de 16 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Dragalina au oprit pentru control pe strada Prunului, din comuna Perișoru, județul Călărași, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 24 de ani, din aceeași localitate. În urma testării cu aparatul etilotest acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,66 mg/l alcool în aerul expirat.

Cel în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele celui în cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

NU VĂ URCAŢI LA VOLAN, DACĂ AŢI CONSUMAT BĂUTURI ALCOOLICE!

Legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g./l. alcool pur în sânge (0,40 mg./l. în etilotest). De asemenea, pe timpul cercetării, permisul este reținut fără drept de circulație.

Articolul precedent6 trucuri pentru a nu mânca exagerat de Sărbători
Articolul următorLeul recuperează teren în fața principalelor valute