Dunărea Călăraşi a obţinut sâmbătă a 5-a victorie stagională învingând pe Municipalul din Tg. Jiu formaţia ACS Viitorul Pandurii cu scorul de 3-1.

„Galben – albaştrii” au început foarte bine partida, forţându-l pe portarul Anca Trip să recurgă la un gest extrem. Mai exact în minutul 10, Bogdan Rusu a scăpat pe contraatac însă a fost faultat de goalkeeperul Viitorului, ieşit în întâmpinare, la 17-18 metri. Centralul Adrian Illyeş n-a stat pe gânduri, arătându-i cartonaşul roşu.

Gazdele resimt şocul şi 3 minute mai târziu încasează şi primul gol. Lovitura liberă executată în forţă de acelaşi Bogdan Rusu ajunge în plasa porţii apărate de Moga.

Viitorul reintră în joc ratând o bună oportunitate în minutul 20 prin Al. Bădăuţă care rămas singur cu portarul, „vârful” gazdelor trage în Calancea.

Ocazia se răzbună, Bogdan Rusu reuşind dubla în minutul imediat următor. Atacantul Dunării şutează plasat pe jos din 8 metri după o combinaţie cu Mendy.

0-2 la pauză iar meciul se încinge în partea secundă. În minutul 59 din nou Bădăuţă e în prim plan însă balonul trimis cu capul e respins peste transversală.

Un minutu mai târziu, Pustai face a doua schimbare trimiţându-l în teren, în locul lui Tudoran pe Mediop Ndiaye, cel care a stat departe de teren din cauza unei accidentări suferite în primăvară în partida din play – out cu Hermannstadt, preţ de 196 de zile.

Dup ce mai ratează o bună ocazie în minutul 71 prin Buia, Viitorul Pandurii reuşește să reducă din diferenţă 8 minute mai târziu. Acelaşi Darius Buia combină cu Bădăuţă care şutează plasat de la 12 metri, fără speranţe pentru Calancea.

Finalul e pe muchie de cuţit. Dunărea rămâne şi ea în 10 după ce Gaston Mendy a văzut al doilea cartonaş galben în minutul 82.

Gazdele forţează însă tot Dunărea punctează pe tabela impresionantului stadion Municipal.

În al 3-lea minut al prelungirilor, pe contraatac, Ndiaye Mediop a pătruns în suprafaţa de pedeapsă şi după ce-l driblează şi pe Moga, trimite în poarta goală.

1-3, victorie muncită, absolut meritată obţinută de echipa noastră, neînvinsă în ultimele 4 etape.

Cu 19 puncte în cont, Dunărea urcă două poziţii în clasament, până pe 12. Miercuri, 13 noiembrie, „galben – albaştrii” vor juca pe arena Ion Comşa, de la ora 14.00, cu FC Argeş, care tot sâmbătă a remizat acasă, 0-0 cu UTA Arad.

Etapa se va încheia duminică, de la ora 12.00 fiind programat derby-ul FC Rapid – Universitatea Cluj.

Viitorul Pandurii – Dunărea Călăraşi 1-3

Au marcat: Alexandru Bădăuţă (79) / Bogdan Rusu (10, 21), Ndiaye Mediop (90+3)

Viitorul: 12. Iulian Anca Trip (eliminat – 1. Bogdan Moga, 10’) – 2. Dacian Dunca, 21. Yabre Tobasegnou, 26. Daniel Oros (cpt.), 7. Andrei Dragu – 22. Alex Baican (17. Vasile Pop, 38’), 25. Vlad Prejmerean, 6. Alexandru Negrean, 24. Marius Cioiu (8. Darius Buia, 64’), – 9. Alexandru Bădăuţă, 19. Victor Astafei (scos din teren în min. 10).

Rezerve: 1. Bogdan Moga – 10. Paul Chiorean, 13. Sebastian Chelariu, 20. Bogdan Porumb, 11. Adrian Ciul.

Antrenor: Cristian Lupuţ

Dunărea: 33. Nicolai Calancea – 2. Alex. Sabangeanu, 73. Radu Crişan, 6. Ahmet Ozcan, 27. Gaston Mendy (cpt.)– 14. Ariel Lopez (10. Georgian Honciu, 46’), 8. Gabriel Preoteasa – 70. Mădălin Tudoran (29. Ndiaye Mediop, 60’), 9. Serge Ekollo (4. Cristi Raiciu, 78’), 22. Alexandru Sîrbu – 90. Bogdan Rusu.

Rezerve: 1. Stefan Krell – 17. Ciprian Gliga, 28. Andrei Zete, 18. Gabriel Toma.

Antrenor: Cristi Pustai

Arbitri: Adrian Illyeş (Ploieşti) – Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj) şi Andrei Nicolae Chiţoiu (Timişoara); Rezervă: Robert Avram (Piteşti)

Observatori: Ioan Mureşan (Timişoara) şi George Constantinescu (Slatina).

Cartonaşe galbene: Al. Negrean (29) / G. Mendy (14, 82) M. Tudoran (19), I. Sîrbu (25), A. Ozcan (64)

Cartonaş roşu: I. Anca Trip (10)  / Gaston Mendy (82)

Articolul precedentAlegeri Prezidențiale 2019 | Prezență mare la vot! 11.120 de călărășeni au votat până la ora 9.00
Articolul următorAlegeri Prezidențiale 2019 | Cum au votat călărășenii în urmă cu 5 ani