O femeie în vârstă de 47 de ani, cetățean bulgar, a fost prinsă de polițiștii de frontieră constănțeni în timp ce încerca să intre ilegal în România, pe jos, traversând un câmp din zona localității Ostrov. Ea a fost predată autorităților de frontieră bulgare, în vederea continuării cercetărilor, conform realitateadeconstanța.

Polițiști de frontieră au depistat, marți, în zona localității Ostrov din județul Constanța, o femeie care se deplasa pe jos, dinspre frontiera cu Bulgaria spre interiorul țării. Pentru că nu își justifica prezența în zonă și nu a putut prezenta un document valabil de identitate, aceasta a fost condusă la sediul Sectorului Poliției de Frontieră, pentru cercetări. Aici s-a stabilit că femeia este cetățean bulgar și are 47 de ani.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia.

Totodată, au fost întreprinse demersurile necesare pentru punerea în aplicare a acordului de readmisie încheiat între cele două state, cetățeanul bulgar fiind predat autorităților din țara vecină, pentru continuarea cercetărilor și dispunerea măsurilor legale care se impun.

Articolul precedentFostul deputat călărășean Dan Motreanu, noul șef de campanie al lui Klaus Iohannis
Articolul următorÎn atenția posesorilor de arme! S-a modificat regimul armelor și munițiilor!