Doi bărbați, cu vârste de 35 și 41 de ani au fost reținuți
Doi bărbați, cu vârste de 35 și 41 de ani, din județul Călărași au fost reținuți după ce au fost prinși în flagrant, transportând cu un autoturism 164 de parfumuri de diferite mărci, 30 de produse cosmetice, 12 articole vestimentare, 152,59 grame bijuterii de aur, 3.975 de euro și 205 lire turcești.
Acțiunea de prindere în flagrant a avut loc în municipiul Giurgiu, în zona punctului vamal, în cooperare cu Serviciul Rutier Giurgiu.
La data de 11 februarie în urma a 3 percheziții domiciliare în județul Călărași, polișiștii au descoperit 971 de parfumuri, 1.800 de țigarete, 581,44 grame de bijuterii de aur, 299 de grame de bijuterii de argint, 173 de articole vestimentare, 16.115 lei, 1.280 de euro, 1 laptop, 1 telefon, un caiet cuprinzând nume de clienți și sume de bani, precum și 7 cataloage de prezentare bijuterii.
Valoarea bunurilor ridicate în vederea continuării cercetărilor este de 427.628 de lei.
Cei doi bărbați au fost retinuți pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.