Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi a sărbătorit Ziua Poliţiei Române în parcul Dumbrava, din municipiul Călărași. Sărbătoarea a fost un bun prilej ca poliţiştii să fie alături de cetăţeni, aceștia familiarizându-se cu privire la specificul instituţiei, tehnica şi dotările folosite de oamenii legii în executarea misiunilor.
Au fost standuri expoziţionale cu tehnică folosită în activitatea de poliţie, precum laboratorul criminalistic mobil, folosit pentru realizarea cercetării eficiente la locul comiterii infracţiunilor, laboratorul de siguranță rutieră, autospecialele, tehnica și uniformele din dotarea poliţiştilor de rutieră, ordine publică şi luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Totodată, a fost organizat un punct de informare cu privire la oferta educaţională a şcolilor de poliţie.
La activitate au participat și reprezentanții Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Călărași, aceștia au prezentat ochelarii care simulează efectele resimțite de consumatorii de substanțe psihoactive.
Sursî foto IPJ Călărași
Sursa: Realitatea de Calarasi