Liderul AUR, George Simion, a fost atacat cu cerneală de un cetățean din Iași. Mai mulți politicieni și formatori de opinie au lansat varianta că, de fapt, tot atacul a fost pus la cale de Simion pentru a se victimiza și a-și face publicitate electorală. Simion spune că nu este adevărat și că cei de la USR au promovat această variantă în public. 

„Glumind, pot spune că am găsit un userist și l-am făcut să arunce în mine. Propaganda userista au dat dovadă, încă o dată, ca ei sunt adevărații extremiști. Dorin Dobrințu mi-a fost și coorodnatorul dizertației de la masterat, iar acum răspândește prostia că eu mi-am înscenat această acțiune. Aseară nu ne lăsau să parcăm autocarul în parcare, iar azi nu ne-au lăsat să facem Hora Unirii. Îi mai supărăm pe unii, pe alții.

Suntem un partid civilizat. Nimeni de la noi nu au aruncat cu nimic, nu au bătut pe nimeni, ca cei de la USR, atunci când am organizat proteste. Cu domnul Emil Boc m-am întâlnit așa cum ne-am întâlni cu oricare alt primar. Cred că s-a vazut cine sunt extremiștii, azi. Nu cred că trebuie să mai așteptăm până în anul 2024. E nevoie de demiterea lui Iohannis, noi mergem înainte cu ce am vorbit. Boc nu părea dispus să semnze pentru demiterea lui Iohannis, dar nu știm ce se va întâmpla luna viitoare. Am avut o întâlnire privata cu domnul Bolojan, mă interesa să-l cunosc. Ne întâlnim cu mulți președinți de consilii județene, de la PNL și PSD, nu de la UDMR.

Călin Georgescu a devenit președinte de onoare al partidului

Într-o anumită parte a presei suntem atacați constant, pentru că am început să speriem. Cu domnul Cătălin Georgescu nu avem nicio problemă. Vrem sa dialogăm, cu toate forțele politice, cu toate că nu vrem alianțe cu actualele partide politice parlamentare. Mai mult, domnul Călin Gerogescu a devenit președinte de onoare al AUR

Am avut o adunare la partid și credem că e cel mai potrivit. Cred că se vor forma încă 10 partide pe modelul AUR. Călin Georgescu nu cred că dorea să-și facă partid.

Hora Unirii a fost interzisă la Iași. Noi am făcut și la Alba Iulia horă. Nu a făcut primăria Iași, care plătea 200.000 de euro, am făcut noi spectacol cu bani mai puțini. Nu ne-au lăsat că nu avem voie din cauză de pandemie. Acum Chirica are mai mulți stăpâni, ascultă de niște ordine, nu răspunde nici la telefon. Are dosare penale și e șantajabil. Noi suntem fără stăpân, aici e diferența fundamentală. Avem asemănări, mai puțin numărul de case.

Bolojan, candidatul AUR la președinție?

Știm că există dorință de la mulți actori politici, vedem pe cine alegem candidat AUR la prezidențiale. Domnul Bolojan este la PNL, este exclus. În afară de 2-3 primari, care au răspuns, noi vrem dialog cu toți. Cei de la USR resping dialogul. Domnul Bolojan, nu l-am controlat la patriotism, cu toate că a avut evenimente patriotice bune, Este un om capabil cu care se poate construi.

Sursa: Realitatea din AUR

Articolul precedentCioloș: Iohannis și Ciucă trebuiau să spună cum ne pregătim de conflictul de la frontiera României
Articolul următorFlorin Cîţu: „Majorarea dobânzilor la care se împrumută statul înseamnă pierderea încrederii în stat”