Poliţiştii de frontieră și vameșii au descoperit  în punctul de trecere a frontierei Călăraşi în urma unui control efectuat asupra unui ansamblu rutier, 16.800 flacoane cu insecticid susceptibile a fi contrafăcute.

Tir-ul era condus de către un cetăţean turc, în vârstă de 68 de ani care transporta, conform documentelor, băutură energizantă şi insecticid, din Turcia pentru o firmă de pe teritoriul României.

Având suspiciuni cu privire la marfa transportată, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijinul lucrătorilor vamali din cadrul Biroului Vamal Călăraşi pentru deschiderea mijlocului de transport. Astfel, în urma verificărilor amănunţite efectuate, autorităţile de control au constatat faptul că flacoanele de insecticid sunt inscripţionate cu numele unei firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

 16.800 flacoane cu insecticid în valoare de aproximativ 201.600 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost indisponibilizate.

Faţă de persoana în cauză polițiltii  efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “punerea în circulaţie a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată  pentru produse identice ori similare”, urmând ca la finalizarea verificărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Sursa: Realitatea de Calarasi

Articolul precedentFOTO VIDEO Accidente în lanț pe Autostrada Soarelui. 52 de mașini implicate și 17 victime
Articolul următorKlaus Iohannis a promulgat legea privind reducerea vârstei de pensionare