În perioada 20-22 septembrie a.c., efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Călăraşi vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică, premergător și pe timpul desfășurării manifestărilor cultural-artistice și istorice dedicate „Zilelor Municipiului Călărași”.

Jandarmii, în cooperare cu lucrători ai IPJ Călărași, ISU Călărași și Poliției Locale, vor acţiona pentru prevenirea oricăror fapte antisociale, dar şi pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică, atât în zona de desfăşurare a spectacolelor cât şi pe traseele de sosire şi plecare ale participanţilor la aceste manifestări.

Având în vedere faptul că la aceste evenimente se estimează prezența unui public numeros, pentru evitarea incidentelor nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure ordinea publică, Jandarmeria Călăraşi face următoarele recomandări participanților:

-să respecte indicaţiile stabilite de organizatori și de forțele de ordine publică; să adopte un comportament civilizat și respectuos față de ceilalți;

-să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje etc.); să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia;

-să evite implicarea în conflicte de orice natură iar în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte antisociale să solicite ajutorul jandarmilor aflați în dispozitiv.

Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărul unic de urgenţe 112.

Articolul precedentPremii pentru performanțele sportivilor, elevilor și profesorilor, cu ocazia Zilelelor Municipiului Călărași
Articolul următorCS Mioveni – Dunărea Călărași, astăzi de la ora 11.00