Premierul Ludovic Orban a anunţat vineri că toţi prefecţii şi subprefecţii numiţi de PSD vor fi schimbaţi după turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. La Călărași sunt propuși Marian Stoica (general de jandarmerie în rezervă) pentru prefect și Ion Stan pentru funcția de subprefect. Acesta din urmă a mai ocupat funcția de subprefect, pentru câteva luni, între 2013 şi 2014.

„Acum i-am lăsat pe prefecţi să organizeze alegerile, că dacă ne apucam să schimbăm prefecţii, imediat ne-ar fi acuzat (…). Îi batem cu prefecţii lor şi îi batem de le sună apa în cap cu prefecţii lor”, a spus Orban, citat de Agerpres, în cadrul unei întâlniri cu membrii organizaţiei PNL Argeş.

„Pe de altă parte, prefectul e reprezentantul guvernului în fiecare judeţ, nu putem accepta să lucrăm cu cei pe care i-a pus Dăncilă sau mai ştiu eu ce pesedist (…).

Ei, dacă ar fi avut demnitate, ar fi venit şi şi-ar fi scris demisia, pentru că aşa procedează normal un om care înţelege că el este pe sens invers, că nu poate să reprezinte guvernul PNL şi al opoziţiei în judeţ. (…)

Încă mai au timp să-şi scrie demisiile după alegeri, dacă nu şi le scriu, cu siguranţă vom înlocui toţi prefecţii şi toţi subprefecţii, nu există niciun fel de dubiu în privinţa asta”, a adăugat premierul.

Senatorul Răducu Filipescu a anunțat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că la Călărași vor fi numiți Marian Stoica (prefect) și Ion Stan (subprefect). Deși au existat informații că Ludovic Orban nu ar accepta nominalizarea lui Marian Stoica, Filipescu a afirmat că premierul va semna numirea acestuia.

Orban a mai anunţat că vor avea loc schimbări şi la conducerile instituţiilor din judeţe, dar a subliniat că toate funcţiile trebuie să fie ocupate de oameni competenţi, în mod transparent.

„În privinţa celorlalte instituţii care funcţionează la nivel judeţean, v-o spun foarte clar, depesedizarea e necesară, dar pe de altă parte, înlocuirea lor nu trebuie să se facă pe alte criterii decât de profesionalism, de corectitudine, de ocupare a poziţiilor publice ca urmare a unor concursuri drepte, transparente, care să permită ca în funcţiile de conducere să ajungă cei mai buni oameni”, a precizat Ludovic Orban.

 

 

Articolul precedentSDN Călărași (DRDP Constanța) a intervenit cu 8 utilaje pe drumurile naționale și Autostrada A2. Starea drumurilor la această oră
Articolul următorDuminică este finala pentru Președinția României! Ce a fost în primul tur în Județul Călărași