Fostul Secretar de Stat al SUA, Henry Kissinger, care a dat un interviu în publicația Financial Times, din Marea Britanie, avertizează omenirea că, în prezent, suntem într-o ”eră complet nouă”, iar lumea nu este pregătită dacă Vladimir Putin folosește armele nucleare.

Kissinger spune, de asemenea, că ”trebuie să încercăm să înțelegem care este linia roșie” a Rusiei și ”cât timp va continua această escaladare” în războiul din Ucraina.

Fostul oficial american, născut în Germania, în vârstă de 98 de ani, a fost Secretar de Stat al SUA în mandatele președinților Richard Nixon și Gerald Ford, între 1973 și 1977, scrie ziare.com

El afirmă că lumea trebuie să se gândească la cum să reacționeze în cazul în care dictatorul rus Vladimir Putin se decide să utilizeze armele nucleare în războiul din Ucraina.

”Dacă această linie este depășită, aceasta ar fi un eveniment extraordinar de important”, iar răspândirea armelor nucleare și creșterea sistemelor sofisticate înseamnă că ”acum trăim într-o eră complet nouă”.

El a adăugat că aproape nu există nicio discuție la nivel internațional despre ce s-ar întâmpla, dacă armele nucleare ar fi folosite efectiv. În trecut, atât Rusia, cât și Statele Unite au acceptat înfrângerea în fața unor țări non-nucleare, precum Afganistanul, fără a recurge la astfel de arme, care în sens tehnic, ar fi pus capăt războiului.

Putin are ”un fel de credință mistică în istoria Rusiei”, potrivit declarației lui Kissinger, care l-a întâlnit de peste 20 de ori, în cariera sa politică. El a spus că nu poate prezice ce ar putea declanșa folosirea de către Putin a armelor nucleare.

Liderul de la Kremlin ”a calculat greșit situația cu care s-a confruntat la nivel internațional și, fără îndoială, a calculat greșit capacitățile militare ale Rusiei”, în privința războiului din Ucraina, a apreciat Henry Kissinger.

Articolul precedentRăzboi în Ucraina – Povestea impresionantă a unui băiețel de doar 11 ani
Articolul următorFOTO Incendiu violent în Buciumeni. De la ce au pornit flăcările