A doua zi din Săptămâna Luminată poartă numele de Marţea Albă, iar în această zi se spune că nu se lucrează, nu se spală şi nu se calcă. Prima săptămână după Paşte mai este denumită şi Săptămâna Luminată.

În vechime, Botezul era săvârșit în noaptea de Paști, iar cei botezați erau numiti „luminați” și purtau haine albe în toată săptămâna următoare. De aici și numele de Săptămâna Luminată.  Prima marţi după Paşte se numeşte Săptămâna Luminată şi este încărcată cu tradiţii şi obiceiuri. Se spune că în nu este bine să se lucreze, ci să se dea de pomană pentru a se cinsti memoria morţilor. Femeile din multe zone rurale dau de pomană în această zi pasca rămasă de la Paste şi vin roşu. De asemenea, în ziua a treia se întorc vizitele făcute în prima zi a Paştelui, iar ouăle se pot ciocni şi „dos cu dos”, precum şi „coastă cu coastă”.

În ultima zi de sărbătoare a Paştelui, în trecut, oamenii obişnuiau să-şi viziteze rudele, vecinii şi prietenii, aceste vizite fiind numite altădată „Umblatul cu pasca“. Obiceiul îşi are originea din vremurile când creştinii umblau şi vesteau Învierea Domnului Hristos.

 
Articolul precedentScenariu radical pentru România. Banii cash ar putea dispărea în viitorii ani
Articolul următorVremea 18 aprilie – Ploi abundente în toată țara – Regiunile unde vor fi ninsori și lapoviță