Ministerul Educației a transmis tuturor școlilor din țară că dezaprobă obiceiul de scurtate a duratei orelor și a pauzelor, pe motiv că s-a trecut la programul de iarnă. Într-un informare transmisă inspectoratelor școlare, MEN a precizat că dezaprobă o astfel de inițiativă, pentru că „orice minut contează”.  

Ministerul Educației descurajează practicile unităților de învățământ care trec la „orarul de iarnă” și reduc durata orelor și a pauzelor, se arată într-o informare transmisă presei de conducerea Ministerului Educaţiei.

 
„Considerăm că, în condițiile meteorologice pe care le putem observa cu toții, o astfel de interpretare a cadrului legal este discreționară și inadecvată. Ministerul Invocă și rămânerea în urmă a elevilor ca urmare a restricțiilor din perioada pandemiei, ceea ce face cu atât mai mult ca orice minut de școală să conteze.

„Am trimis inspectoratelor școlare o adresă prin care am solicitat ca școlile să fie susținute să-și păstreze orarul normal, manifestându-ne dezaprobarea față de obiceiul trecerii la „programul de iarnă”. Rugăm, pe această cale, directorii, profesorii, elevii și părinții să susțină apelul pe care l-am lansat și să depună toate eforturile, astfel încât să nu mai existe practici și acțiuni ce pot conduce la pierderi de învățare”, se mai arată în informarea Ministerului Educaţiei.

Anunțul vine în condițiile în care zeci de primării au invocat lipsa resurselor financiare pentru a plăti facturile de utilități uriașe și a fost lansat chiar scenariul revenirii la predarea online, pe perioada iernii.  

Articolul precedentCătălin Drulă îi cere demisia lui Lucian Bode sau revocarea acestuia din fruntea MAI
Articolul următorKlaus Iohannis: România trebuie să îşi asume politici publice care să asigure egalitatea între femei şi bărbaţi