Sărbătoare mare pentru toți creștinii ortodocși în prima sâmbătă din luna noiembrie. Ceea ce în Ardeal se numește Ziua morților, de inspirație catolică, are echivalent în tradiția ortodocsă prin așa-numita Sâmbătă a Morților sau Moșii de toamnă. Este momentul în care toți creștinii ortodocși îi pomenesc pe cei dragi care au trecut pe lumea cealaltă.

„Moşii de toamnă” sunt pomeniți în prima sâmbătă din noiembrie în fiecare an. În biserici au loc slujbe şi se împart pachete cu mâncare celor săraci. În plus, se aprind lumânări care semnifică atât lumina credinţei, cât şi a faptelor bune ale celui comemorat.

De asemenea, în această zi nu este bine să spălăm haine sau să facem alte munci.

Sambata, 5 noiembrie 2022, Biserica Ortodoxa a randuit sa se faca pomenirea mortilor. Pomenirea din aceasta zi este cunoscuta si sub denumirea de Mosii de toamna. Tinand seama ca nu stim unde se afla cei morti, ne rugam atat pentru cei din iad, cat si pentru cei din Rai.

De ce facem pomenire mortilor?

Biserica ii numeste pe cei trecuti in viata de dincolo „adormiti”, termen care are intelesul de stare din care te poti trezi. Ea nu vorbeste de trecere intr-o stare de nefiinta, ci de trecere dintr-un mod de existenta in alt mod de existenta. Hristos ii va darui cuvantului „adormit”, intelesul care il asociaza cu invierea. Cand Mantuitorul ajunge in casa lui Iair, a carui fiica, de numai 12 ani, de abia murise, spune: „Nu plangeti; n-a murit, ci doarme” (Luca: 8,52).

Potrivit Sfintei Scripturi, dupa moarte urmeaza Judecata particulara, in urma careia omul ajunge sa se impartaseasca fie de fericire, fie de suferinta, stari date de modul vietuirii pe pamant (unit cu Dumnezeu sau despartit de El). Aceste stari nu sunt definitive, ele dureaza pana la Judecata Universala, cand va avea loc invierea intregului neam omenesc si cand vor avea loc hotararile finale legate de starea de fericire sau suferinta. Noi ortodocsii ne rugam pentru cei morti, pentru ca avem credinta ca prin rugaciunile noastre, sufletul pentru care ne rugam va ajunge la Judecata universala, intr-o stare mai buna decat aceea cu care s-a despartit de trup.

În ziua de Mosi se savarseste Sfanta Liturghie

La Proscomidie, preotul scoate din prescura miridele pentru morti si le asaza sub Sfantul Agnet, rostind numele mortilor de pe pomelnicele ce i-au fost aduse. In cadrul Sfintei Liturghii, Agnetul se preface in Trupul si Sangele Domnului. Astfel, miridele (care ii reprezinta pe cei pomeniti), participa la sfintenie prin prezenta lor alaturi de Trupul Lui Hristos de pe Sfantul Disc.

Sambata, ziua de pomenire a mortilor

Sambata e ziua in care Mantuitorul a stat in mormant cu trupul, iar cu sufletul S-a pogorat la iad, ca sa elibereze din el pe toti dreptii adormiti. Biserica face pomenirea celor adormiti sambata si pentru ca aceasta zi premerge duminicii – ziua Invierii – numita si cea dintai zi a noii creatii sau a opta zi, ziua vesniciei.

Se împarte pentru sufletele adormiților

Pomenirea generala a celor adormiți în această zi se adaugă celorlalte două pomeniri generale a mortilor: Moșii de vară și Moșii de iarnă. Slujbele de pomenire pentru cei trecuți la cele veșnice poartă denumirea de parastas. Acest cuvânt provine din limba greacă și înseamnă înfățișare înaintea cuiva, mijlocire.

Prin această slujbă se mijlocește înaintea lui Dumnezeu pentru cei adormiti. În ziua de pomenire, credincioșii aduc la biserică prinoase (colivă, vin, colaci) care, după ce sunt binecuvântate, se împart pentru sufletele adormiților. Există obiceiul de a aduce și diferite daruri de mâncare și băutura, uneori și îmbrăcăminte, spre a fi binecuvântate ți dăruite oamenilor nevoiași, în numele celor adormiți sau spre pomenirea lor.

Articolul precedentANM: „De vineri temperaturile încep să scadă” – Când vine PRIMUL VISCOL
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET