NATO a respins vineri cererea Rusiei de retragere a trupelor străine din Alianța prezentă în Bulgaria și România și a denunțat ideea de sfere de influență în Europa, a declarat purtătorul de cuvânt al acesteia, potrivit AFP.
„Cerințele Rusiei ar crea membri NATO de clasa întâi și a doua, ceea ce nu putem accepta”, a spus Oana Lungescu.
Rusia a promit vineri Occidentului cele mai grave consecințe dacă va continua sa ignore preocupările sale legitime cu privire la întărirea militară a Statelor Unite și a NATO la granițele cu Ucraina și Rusia, potrivit AFP.
„Acest lucru poate fi evitat dacă Washingtonul reacţionează pozitiv la proiectele noastre de acorduri privind garanţiile de securitate, la care sperăm să primim un răspuns scris din partea Statelor Unite articol cu articol săptămâna viitoare”, a declarat Ministerul rus al Externelor într-un comunicat de presă.
Potrivit ministerului, această poziție a fost comunicată șefului diplomației americane Antony Blinken, care s-a întâlnit vineri la Geneva cu omologul său rus Serghei Lavrov.
Retragerea trupelor și a echipamentelor NATO din România și Bulgaria se numără printre Garanțiile de securitate pe care Rusia le cere Occidentului, a transmis vineri ministerul rus de externe citat de Reuters.
Diplomații americani și ruși nu au făcut niciun progres major în discuțiile privind Ucraina vineri, dar au fost de acord să continue să vorbească pentru a încerca să rezolve o criză care a stârnit temeri de un conflict militar.
AFP reaminteşte că aproximativ 1.000 de soldaţi americani, 140 de militari italieni şi 250 de soldaţi polonezi sunt staţionaţi în România. Franţa a anunţat că este dispusă să trimită militari în România în cadrul unei eventuale sporiri a prezenţei NATO.
Bulgaria are un acord cu SUA pentru a primi într-o bază de antrenament 2.500 de soldaţi, cu un maxim de 5.000 în perioadele de rotaţie a personalului.