Chiar dacă se constată o scădere de peste 40% din 2008 până în 2017 a accidentelor rutiere mortale din România, prof. univ. dr. Mihaela Rus, coordonatorul campaniei “Atenţie la … neatenţie”, afirmă că există din ce în ce mai mult accidente se produc din cauza că şoferii utilizează telefonul mobil la volan.

„La o scurtă observaţie empirică, constatăm că din 10 şoferi, mai mult de o treime dintre ei se uită în jos spre telefonul mobil, şi nu înainte. În special, acest comportament este mai des întâlnit la tineri, iar în contextul lipsei de experienţă şi a adrenalinei, aceştia pot pierde foarte uşor controlul volanului şi pot pune în pericol propria viaţa şi a celorlalţi participanţi la trafic.

În timp ce sunt la volan, șoferii trebuie să gestioneze foarte mulți stimuli, iar iar distragerea atenției de către orice gadget manipulat de către șofer are impact negativ asupra controlului pe care conducătorul îl are asupra autovehiculului, consecințele fiind uneori catastrofale”, afirmă prof. univ dr. Mihaela Rus, preşedintele Asociaţiei de Psihologiei şi Siguranţă Rutieră – PsihoTrafiQ.

„Privitul compulsiv la telefon, în special atunci când suntem volan, este un simptom al dependenței. În medie, ne uităm câteva secunde la un mesaj, timp în care parcurgem cu mașina, la o viteză de 60 km/h, aproximativ 20 de metri.

Asașdar, privitul pentru 3 secunde sau chiar 5 secunde ne distrage atenția de la trafic pentru aproximativ 60 de metri, moment când se poate întâmpla orice, deoarece noi nu mai deținem controlul pentru acea perioada de timp.

Cu cât este mai aglomerat traficul, cu atât cresc timpii de staționare și asta ne menține dependența de sursele de informații, ceea ce se transformă inevitabil în dependență. În fapt, cele mai grave riscuri în trafic sunt cele invizibile ochiului”, explică psihologul principal Ionel Simionca – vicepreşedintele Asociaţiei de Psihologie şi Siguranță Rutieră – PsihoTrafiQ.

Articolul precedentMandat de executare a pedepsei cu închisoarea pus în aplicare de polițiști pentru un tânăr din Fundulea
Articolul următorMuzeul Dunării de Jos organizează Atelier de modelaj în lut