De la 28 decembrie 2018, polițiștii care intervin la cazuri de violență domestică pot emite, după analizarea situației pe baza unui formular de evaluare a riscului, un ordin de protecție provizoriu, valabil 5 zile, astfel încât victima nu va mai fi nevoită să aștepte unul încuviințat de judecător.

Ordinul de protecție provizoriu se emite de către polițiștii care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc.

Pentru a veni în  sprijinul victimelor, legislația privind violența domestică a fost modificată și completată (prin Legea nr. 174 din 13 iulie 2018), fiind reglementată modalitatea de intervenție a polițiștilor în cazurile de violență domestică și emiterea ordinului de protecție provizoriu de către aceștia.

Astfel, la sfârșitul anului trecut, a fost aprobat și publicat în Monitorul Oficial Ordinul ministrului afacerilor interne și al ministrului muncii și justiției sociale nr. 146/2578/2018 privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență domestică de către polițiști.

De la data de 28 decembrie 2018, polițiștii pot emite ordinul de protecție provizoriu, prin care se dispun, pentru o perioadă de 5 zile, una sau mai multe măsuri de protecție a victimelor.

Ordinul stabilește procedura de intervenție a polițiștilor, de cooperare cu celelalte instituții cu atribuții în prevenirea și combaterea violenței domestice, metodologia de utilizare a formularului de evaluare a riscului și procedura de emitere a ordinului de protecție provizoriu, precum și cea de punere în executare a acestuia.

Intervențiile polițiștilor la cazurile de violență domestică se pot realiza din oficiu sau ca urmare a sesizărilor primite prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență (112), formulate în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul unităților de poliție de către persoanele implicate în actele de violență domestică, de către persoanele care au asistat la producerea actelor de violență domestică sau de către alte persoane.

În cadrul intervențiilor, polițiștii pot lua măsuri pentru separarea victimei de agresor și pot realiza orice alte demersuri necesare eliminării riscurilor imediate.

Ei observă și adresează întrebări cu privire la starea fizică a persoanelor implicate și, dacă se impune, solicită intervenția echipelor medicale.

Informează atât victima, cât și agresorul, cu privire la drepturile și obligațiile lor și măsurile ce vor fi dispuse în urma evaluării situației de fapt.

De asemenea, sesizează structurile specializate ale Poliției Române sau ale altor instituții în situația în care, în urma verificării sesizării, sunt constatate și alte fapte incriminate, obținând probe, după caz.

Ordinul prevede și modul în care polițiștii trebuie să acționeze în situații speciale, spre exemplu în cazul evacuării agresorului din imobil.

Cu ocazia intervenției, în vederea stabilirii existenței unui risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea persoanelor să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, polițiștii evaluează situația de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului ce cuprinde 21 de întrebări.

Pe baza răspunsurilor, se stabilește dacă există realmente riscul ca viața sau integritatea fizică a victimei să fie pusă în pericol.

Primele șapte întrebări se referă la situații de o gravitate mai ridicată. Astfel, printre altele, victima va trebui să răspundă la următoarele întrebări:

„Agresorul/agresoarea a încercat vreodată să vă ucidă?”, „A folosit vreodată arme sau obiecte care să vă rănească?” sau „În urma acestui incident ați suferit leziuni? Echimoze, Excoriații, Plăgi tăiate/înțepate/împușcate, Arsuri, Mutilări, Altele?”.

Dacă la două din primele șapte întrebări răspunsul este afirmativ, polițistul va încadra situația ca având un „risc iminent pentru victimă” și va putea emite ordinul de protecție provizoriu.

În situația în care concluziile rezultate în urma întocmirii formularului de evaluare a riscului indică existența unui risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea victimei să fie pusă în pericol, polițistul care a întocmit formularul de evaluare a riscului emite ordinul de protecție provizoriu.

„Cu ocazia evacuării temporare din locuință, agresorului i se oferă timpul strict necesar pentru ca acesta să își poată lua asupra sa documentele de identitate, bani, medicamentele sau alte bunuri personale de strictă necesitate”.

Față de agresor, polițistul, prin ordinul de protecție provizoriu, poate dispune și alte obligații sau interdicții, și anume: păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, față de reședință, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate sau, dacă este cazul, predarea către poliție a armelor deținute de acesta.

Articolul precedentPele, fost jucător la Inter Milano și FC Porto, a semnat cu Dunărea Călărași
Articolul următor1001 spectacole desfășurate de Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași în 2018