Aprecierea recentă a dolarului american creează ”o situaţie nesustenabilă” pentru activele mai riscante, care s-ar putea solda cu o criză financiară sau economică, au avertizat luni analişti ai băncii Morgan Stanley, într-o notă adresată clienţilor, transmite Reuters.

Indicele dolarului a atins luni un nou maxim al ultimelor două decenii, în timp ce lira sterlină a coborât la un minim istoric în raport cu moneda americană.

Oscilaţiile mari ale monedelor reprezintă o altă presiune asupra economiei globale şi a câştigurilor corporative, care ar urma să scadă pe măsură ce majorările agresive ale dobânzii de referinţă ale Rezervei Federale (Fed) americane din timpul verii încep să afecteze cheltuielile companiilor.

 

Minimele acţiunilor şi maximele randamentelor obligaţiunilor vor fi probabil determinate de traiectoria de creştere a profiturilor şi a economiei, mai degrabă decât de inflaţie sau de Fed”, au scris analiştii, inclusiv Michael Wilson de la Morgan Stanley.

Presiunile exercitate de întărirea dolarului vor contribui la împingerea S&P 500 la o nouă scădere, până la începutul anului 2023, potrivit băncii americane.

Articolul precedentAlexandra Păcuraru, despre scandalul din jurul preotului Visarion Alexa: „Este un atac progresist. În sfânta Biserică sunt oameni de înaltă calitate duhovnicească”
Articolul următorMai multe state europene cer Comisiei Europene un plan de plafonare a prețului gazelor rusești